7 iunie 2014

EXPEDITIA DIN YOFF 339-PADUREA GLODENI

Vineri, 30 mai 2014 am fost la Tg.Mures in interes de serviciu. Avand mult timp liber, mi-am propus sa lucrez vineri si sambata din diverse rezervatii naturale de linga Tg. Mures. Asa ca vineri am plecat spre Reghin, in comuna GLODENI, unde se afla rezervatia Padurea Glodeni -YOFF 339.
 Aici se afla si o mare populatie de berze care au cuiburile amplasate pe stalpii de tensiune, prin grija celor de la RENEL si a primariei Glodeni.

 La Glodeni am mers langa padure deoarece drumurile dupa ploaie erau desfundate si exista pericolul de a ma bloca acolo cu masina.
 Am montat antena, am pus in functiune echipamentul si am lucrat pe indicativul YO6CUF/p pentru circa 90 de minute un numar de 107 statii din Europa, Asia, Africa si Nord America cu antena de 14 MHz facuta pentru portabil din undita de fibra de sticla cu trei radianti.  Solul umed a functionat perfect ca o oglinda pentru undele radio.
 In zona sunt si mai multe balti (naturale sau amenajate) cu peste si unde cresc multe pasari in deplina siguranta.


La inapoierea in comuna, m-am oprit la parcul de la Scoala, unde exita un monument dedicat eroilor romani care au luptat in primul razboi mondial , iar tot acolo se afla numeroase statui in piatra cu busturile unor nobili maghiari care au trait in aceasta zona.





La plecarea din Glodeni am facut poze cu podul ce trece peste Mures vechi de peste 60 de ani.

La intoarcere am facut cateva poze in Tg. Mures.






0 comentarii:

Trimiteți un comentariu