2 noiembrie 2012

NOI DIPLOME ARER

Anul 2013 aduce si noi aniversari culturale si stiintifice. Din dorinta de a le face cunoscute si radioamatorilor romani, ARER a hotarat sa pregateasca 6 diplome ce vor comemora:
1. 150 de ani de la nasterea marelui om de stiinta IOAN CANTACUZINO;
2. 130 de ani de la darea in functiune a Castelului Peles din Sinaia;
3. 100 de ani de la nasterea marii artiste de muzica populara romaneasca MARIA TANASE;
4. 90 de ani de la punerea in functiune a GRADINII BOTANICE DE LA Cluj;
5. 90 de ani de la nasterea doctorului terapeut Nicolae Robanescu;
6. 45 de ani de la primul festival de muzica usoara de la Brasov- CERBUL DE AUR.

Vom contacta atat autoritatile competente pentru sprijin cu fotografii si date despre evenimente, cat si Casa Regala a Romaniei pentru acordul de popularizare a acestui eveniment si eventual o colaborare in editarea acestei diplome cu semnatura Majestati sale Regele Mihai.
Pana in decembrie vom face toate demersurile si machetele acestor diplome.

Cateva detalii interesante in materialul de mai jos.

Dr. Nicolae ROBĂNESCU (1923 – 2004)

Dr. Nicolae Robănescu s-a născut la Bucureşti, în anul 1923. 
Absolvent al Facultăţii de Medicină şi Chirurgie din Bucureşti, este până în 1959 membru 
al Catedrei de Ortopedie şi Traumatologie conduse de acad. prof. Al. Rădulescu. 
Scos din învăţământ în baza legilor de curăţire a « frontului ideologic », 
se dedică recuperării funcţionale a copiilor cu deficienţe fizice.
În 1968, a înfiinţat Secţia de Recuperare Funcţională Neuromotorie pe 
lângă Spitalul de copii Călăraşi, ca urmare a sechelelor lăsate de epidemiile
 de poliomielită din anii ’60-’70. A fost promotorul reeducării neuro-motorii 
şi cel care a introdus în ţara noastră metodele moderne de kinetoterapie : 
Bobath, Kabat, Vojta. După cutremurul din 1977, secţia a fost mutată în 
fosta Maternitate Avrig (actualul sediu al Direcţiei de Sănătate Publică a
 municipiului Bucureşti) iar din 1993 secţia funcţionează în incinta Spitalului 
Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Maria Sklodowska Curie.
A fost autorul mai multor lucrări ştiinţifice : Readaptarea copilului handicapat fizic, 
Tratamentul sechelelor motorii ale encefalopatiilor cronice infantile, Reeducarea 
neuro-motorie.
În 1990, a avut iniţiativa înfiinţării Asociaţiei de Sprijin a Copiilor Handicapaţi Fizic
 şi s-a implicat în foarte multe dintre acţiunile acesteia. În multe articole din 
Buletinul informativ şi în întâlnirile cu părinţii, dl dr. Robănescu a subliniat 
 permanent rolul asociaţiei de a promova demnitatea persoanelor cu handicap 
şi de a  milita pentru drepturile lor.
După trecerea în nefiinţă a dlui doctor, cu străduinţa extraordinară a dnei
dr. Liliana Pădure, secţia de recuperare din cadrul Spitalului
Maria Sklodowska Curie (fost Budimex) a devenit Centrul Naţional
Medical de Recuperare neuro-psiho-motorie pentru copii "Dr. Nicolae Robănescu".

 
Centrul National Medical de Recuperare neuro-psiho-motorie pentru copii 
"Dr. Nicolae Robanescu" este prima sectie de recuperare functionala a copiilor 
cu deficiente fizice si neuro-psiho-motorii din Romania.
Ea a fost infiintata mai intai la Spitalul de Copii Calarasi, in 1968. Dupa 
cutremurul din 1977, a fost mutata in fosta Maternitate Avrig (actualul sediu al
 Directiei de Sanatate Publica a Municipiului Bucuresti), iar din 1993 sectia 
functioneaza in pavilionul Spitalului "M. S. Curie", pana in 2006 , cand la 17
 mai in Raportul de tara, Romaniei i s-a impus intocmirea strategiei copilului 
deficient fizic. Parlamentul Romaniei a dat legea nr.377/ oct.2006, pentru 
infiintarea Centrului Medical Clinic de Recuperare Neuropsihomotorie pentru 
Copii “Dr.N. Robanescu” pe structura fostei sectii de Recuperare a spitalului 
“M.S.Curie”, centru de interes national, for metodologic pentru instruirea 
personalului medical care activeaza in recuperarea copilului. Din 2008, 
Centrul nostru a fost conectat academic, cand Universitatea de Medicina 
“Carol Davila” –Bucuresti a infiintat disciplina de Recuperare neuropsihomotorie
 coordonata de Conf. Univ. Dr. Liliana Padure 



 

Maria Tănase




From Wikipedia, the free encyclopedia
Maria Tănase (n. 25 septembrie 1913, București ― d. 22 iunie 1963, București)
a fost o interpretă de
 muzică populară românească.

Biografie

 

Copilăria

S-a născut în mahalaua Cărămidarilor din București, fiind al treilea copil al Anei Munteanu,
 originară din comuna Cârța, județul Sibiu (Țara Făgărașului) și al florarului Ion Coandă
Tănase, din satul oltenesc Mierea Birnicii, de pe valea Amaradiei. Apare pe scenă,
pentru prima dată, în anul 1921 pe scena Căminului Cultural „Cărămidarii de Jos” din
Calea Piscului, la serbarea de sfârșit de an a Școlii primare nr. 11, Tăbăcari, apoi pe
scena Liceului „Ion Heliade Rădulescu”, unde a urmat doar 3 clase, fiind nevoită să se
 retragă pentru a lucra, alături de părinții săi, la grădină.

Debuturi

În mai 1934 se angajează la Teatrul „Cărăbuș”. Pe 2 iunie debutează în revista  
Cărăbuș-Express (a lui N. Kirițescu) cu pseudonimul Mary Atanasiu, ales de
 Constantin Tănase.[1] În același an imprimă Mansarda (romanță de Nello Manzatti)
la casa de discuri „Lifa Record”, aceasta fiind prima imprimare a artistei.[2]
În vara anului 1936 imprimă cântece populare la casa de discuri „Columbia”,[3] sub
 supravegherea etnomuzicologilor Constantin Brăiloiu și Harry Brauner, primele două
 fiind Cine iubește și lasă și M-am jurat de mii de ori, pe care le-a imprimat cu
acompaniamentul tarafului Costică Vraciu din Gorj.[4]
În 1938 Maria Tănase începe să colaboreze cu renumitul restaurant „Luxandra”.
Aici Maria Tănase a putut fi auzită cântând cu ansamblul violonistului și dirijorului  
Petrică Moțoi,
 în cazul în care ea a apărut în fiecare seară pentru a efectua cântece populare  tigănesti,
cu diferite formatii.[5]
Data de 20 februarie 1938 reprezintă debutul radiofonic al artistei. Acompaniată de
taraful Ion Matache din Argeș a prezentat „pe viu” un program de cântece românești
la „Ora satului”: M-am jurat de mii de ori, Șapte săptămâni din post,  
Ce-i mai dulce ca alvița, Cine iubește și lasă, Geaba mă mai duc acasă,  
Mărie și Mărioară, Țigăneasca, Când o fi la moartea mea.[6] Taraful lui Matache
era format din doi violoniști, un basist, un țimbalist și un cobzar. După comentariile
cronicarilor muzicali, prilejuite de debutul la radio și ecoul puternic în rândurile auditorilor
 emisiunilor radiofonice, Maria Tănase continuă să fie programată aproape săptămânal
de Radio România.[7]

Activitatea artistică

Pe 17 august 1938 cântă la încheierea cursurilor de vară ale Universității populare
de la Vălenii de Munte (Prahova), unde istoricul Nicolae Iorga o supranumește  
Pasărea măiastră.[8] În același an se angajează la Teatrul „Alhambra” al lui  
Nicolae Vlădoianu. În septembrie lansează cu mare succes cântecele
 Mi-am pus busuioc în păr (cântec în stil popular) și Habar n-ai tu (ambele având
muzica compusă de Ion Vasilescu) în revista Constelația Alhambrei[9], pe care le
 imprimă apoi la „Columbia”.[10]
 
Pe 16 aprilie 1939 pleacă la Expoziția Universală de la New York (New York World’s Fair)
 amenajată în cartierul Flushing Meadows din sectorul Queen. Cântă împreună orchestra
lui Grigoraș Dinicu și cu naistul Fănică Luca la Casa românească (unul din pavilioanele
României).[11] La această Expoziție au mai fost prezenți George Enescu, prof. Dimitrie Gusti
 și Constantin Brâncuși.
În 1940 Garda de Fier distruge toate discurile existente cu Maria Tănase în discoteca
 Radio-ului, sub pretextul că distorsionau folclorul românesc autentic. Adevăratul motiv
al acestei mișcări antisemite a fost faptul că în cercul de prieteni ai Mariei Tănase se
găseau și o serie de intelectuali evrei sau democrați, ca folcloristul Harry Brauner (cel care a
 cules în 1929 cântecul prototip pentru Cine iubește și lasă, frate al pictorului Victor Brauner)
 și jurnalistul Stephan Roll (Gheorghe Dinu). A avut o relație cu premierul Armand Călinescu,
ucis de un comando legionar.

 
În martie 1941 întreprinde un turneu artistic în Turcia. Cântă în revista Melody Revue de
la Istanbul cu prilejul inaugurării Teatrului de vară „Taxîm”. Aici este desemnată cetățean
de onoare de președintele Turciei. La finalul acestui turneu se reîntoarce în țară. Alături
de echipele formate din cele mai selecte elemente ale teatrului și muzicii românești cântă
 răniților din război.
Interpretează câteva cântece românești de mare popularitate la inaugurarea noii fundații
a Societății Române de Radiodifuziune din 28 octombrie 1946. La acest eveniment și-au
dat concursul și violonistul Ion Voicu, violoncelistul Ion Fotino, pianista Maria Fotino,
artiștii lirici Ioana Nicola, Zenaida Palli, Dumitru Scurtu.
În 1952 este solicitată să profeseze la Școala medie de muzică nr. 1 din București, în cadrul
unei catedre de cânt popular nou creată. Le-a avut eleve pe Victoria Darvai,
Ileana Constantinescu, Natalia Șerbănescu.
Lansează cu mare succes cântecele Dragi mi-s cântecele mele (aranjament revuistic de
Henry Mălineanu) și Aseară vântul bătea (cântec popular din Ardeal) la
Concertul popoarelor organizat cu prilejul celui de-al IV-lea Festival Mondial al
Tineretului și Studenților pentru Pace și Prietenie din vara anului 1953, desfășurat în
 București.[12]
Din 1954 imprimă la Radio și la casa de discuri Electrecord.
În 1958 imprimă la Electrecord patru cântece populare românești traduse și adaptate
în franceză de Nicole Sachelarie, cumnata artistei: Doïna de Dolj, La malédiction d’amour
(Cine iubește și lasă), Danse montagnarde (Uhăi, bade), Tiens, tiens, tiens et na (Iac-așa).
 Acestea au fost editate pe un disc mic Electrecord (EPC 138), iar apoi au fost incluse,
împreună cu alte cântece ale artistei cântate în limba română, pe un disc editat în colaborare
cu casa franceză „Le Chant du Monde”, disc distins în 1965 cu „Grand prix du disque”
(marele premiu al discului), decernat de Academia „Charles Cros” din Paris.[12]
A jucat pe scena Teatrului Municipal în Cadavrul viu de Lev Nikolaevici Tolstoi (1945)
 și în Horia de Mihail Davidoglu (1956). A cântat în opereta Mascota de
 Edmond Audran (1944) și rolul principal din comedia muzicală Sfinxul de la Hollywood
 de Ralph Benatzky (1946). A cântat în filmele Se aprind făcliile (1939 – film care s-a pierdut),
România (1947), Ciulinii Bărăganului (1958) și în scurt-metrajul Amintiri din București
(filmat în 1958).

Repertoriul

Maria Tănase a avut un repertoriu alcătuit din aproape 400 de cântece din toate
regiunile României. Până la începutul anilor 1940 repertoriul i-a fost format de
 Harry Brauner. Un buchet de 20 de cântece din repertoriul artistei a fost publicat de
Editura Muzicală în 1963 în broșura Cântecele mele – Maria Tănase.
Articol principal: Cântecele Mariei Tănase.

Distincții

În luna aprilie a anului 1954, Departamentul Artelor din Ministerul Culturii a propus
decorarea sa cu Ordinul Muncii cls. a III-a.[13] În anul 1955 a fost distinsă cu
Premiul de Stat, iar în anul 1957 a primit titlul suprem de Artist emerit.

Viața personală

În anul 1930 se angajează la „Bufet de 7 lei”, unde îl cunoaște pe Sandu Eliad (regizor la
Teatrul „Barașeum”, azi Teatrul Evreiesc de Stat), cel care o va prezenta mai târziu
 folcloristului Harry Brauner.
Se căsătorește cu juristul Clearch Raul Victor Pappadopulo-Sachelarie (Clery Sachelarie)
 în decembrie 1950.[14][15]
A cântat în numeroase restaurante și localuri bucureștene (mai ales în perioada interbelică):
 „Neptun”, „Café Wilson”, „Parcul Aro”, „Luxandra”, „Luther”, „Continental”,
 „Prispa-naltă” din Piața Obor.
Maria Tănase a fost și agentă a Serviciului Special de Informații (SSI) condus de
 Eugen Cristescu.[16]

Decesul

În primăvara anului 1963, fiind într-un turneu la Hunedoara, află că este bolnavă de
cancer la plămâni. Întrerupe turneul, rugând-o pe Mia Braia să o înlocuiască.
Pe 2 mai ajunge acasă, în București.[17] Se stinge din viață la Spitalul Fundeni,
pe 22 iunie 1963, la ora 14:10.[18]


 

Ioan Cantacuzino




De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Ioan Cantacuzino (n. 25 noiembrie 1863, București; d. 14 ianuarie 1934, București
a fost un academician, medic, microbiolog, profesor universitar român, fondator al 
școlii românești de imunologie și patologie experimentală.
Ioan Cantacuzino urmează atât studiile liceale (Liceul "Louis le Grand"), cât și cele
 superioare (filosofie, 1882 - 1886, științe naturale, 1886 - 1891 și medicină, 1887 - 1894)
 la Paris. În 1895 obține titlul de Doctor în Medicină cu teza: "Recherches sur le mode
 de destruction du vibrion cholérique dans l'organisme" (în limba română
 "Cercetări asupra modului de distrugere a vibrionului holeric în organism").
 După terminarea studiilor, lucrează în Institutul "Pasteur" din Paris ca asistent al lui
 Ilija Mecinikov în domeniul mecanismelor imunitare ale organismului.
Întors în țară, este numit profesor de Medicină experimentală la Facultatea de Medicină 
 din București (1901) și Director general al Serviciului Sanitar din România (1907).
 Vocația sa de fondator și organizator a fost demonstrată prin înființarea unor instituții 
ca "Institutul de Seruri și Vaccinuri" (1921), care astăzi îi poartă numele, 
a Laboratorului de "Medicină Experimentală" (1901) din cadrul Facultății de Medicină, 
precum și a unor reviste de specialitate, "Revista Științelor Medicale" (1905),  
"Annales de Biologie" (1911) și "Archives roumaines de pathologie expérimentale
 et de microbiologie".
Ioan Cantacuzino a desfășurat o bogată activitate de cercetare privind vibrionul holeric 
 și vaccinarea antiholerică, imunizarea activă împotriva dizenteriei și febrei tifoide,  
etiologia și patologia scarlatinei. Începînd cu anul 1896 publică lucrări despre sistemele
 și funcțiile fagocitare în regnul animal și despre rolul fenomenelor electrofiziologice în
 mecanismele imunitare. Pe baza cercetărilor sale privind vibrionul holeric, Cantacuzino
 a pus la punct o metodă de vaccinare antiholerică, numită "Metoda Cantacuzino",
 metodă folosită și astăzi în țările unde se mai semnalează cazuri de holeră. Datorită lui
 Ioan Cantacuzino, România a fost a doua țară din lume, după Franța, care a introdus
 în 1926 vaccinul BCG ("Bacilul Calmette-Guérin"), având germeni cu virulență atenuată, 
pentru vaccinarea profilactică a nou-născuților împotriva tuberculozei. Ioan Cantacuzino 
a fost un remarcabil organizator al campaniilor antiepidemice, calitate pe care a 
demonstrat-o în combaterea epidemiei de tifos exantematic și holerei în timpul
 primului război mondial și în campania antimalarică.
Ioan Cantacuzino a fost membru titular al Academiei Române din anul 1925, membru în
 Comitetul de Igienă al Ligii Națiunilor, al societăților de Biologie, de Patologie Exotică 
și al Academiei de Științe din Paris. Numeroase universități i-au acordat titlul de 
 Doctor honoris causa, Lyon (1922), Bruxelles (1924), Montpellier (1930), Atena (1932)
 și Bordeaux (1934).


Festivalul Internaţional „Cerbul de Aur”

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
 Festivalul Internațional „Cerbul de Aur” este un eveniment devenit tradiție ce 
are loc an de an în Piața Sfatului din Brașov, care se organizează în lunile august-septembrie
 la Brașov. Desfașurat pentru prima dată în 1968, festivalul a impus de-a lungul timpului
 vedete care s-au bucurat de mare succes în țară și în străinătate. „Cerbul de Aur” este 
un spectacol-concurs de interpretare ce urmareste promovarea talentelor din Romania și
 de peste hotare. Printre artiștii străini ce s-au aflat pe scena festivalului se numară:  
 

Ediția I 1968

Articol despre debutul Cerbului de Aur.
  • Desfășurare: Festivalul s-a desfășurat între 5 și 10 martie, în incinta Teatrului Dramatic.
  •  Directori: Tudor Vornicu și Ilie Mănescu. Orchestra a fost condusă de maestrul  Sile Dinicu.Televiziunea Română s-a ocupat de organizare, ea fiind cea care a făcut selecțconcurenților și a vedetelor. În prima zi a fost susținut un recital de către celebrul cântăreț Constantin Drăghici. Concursul propriu-zis a avut loc între 6 și 9 martie. Pe data de 7 martie, TVR a scos revista oficială a primei ediții a festivalului, în cinci limbi. Aceasta conținea interviuri cu vedetele participante, precum și biografia  concurenților. Aprecierile internaționale au fost extraordinare, privind atât desfășurarea, cât și aranjamentul scenic. La încheierea Festivalului, pe 10 martie, oficialitățile române  au oferit o cină la restaurantul „Aro Palace” (pe atunci „Carpați”) concurenților, vedetelor,  juriului și jurnaliștilor.
  • Prezentatori: Stela Popescu, Iurie Darie
  • Participanți: Anglia Niky Hilton, Austria Gerda Berndorf, Austria Marika Lichter, Belgia Jacques Hustin, Belgia Kalinka, Iordanka Hristova, Margarita Radinska, Cehoslovacia Josef Laufer, Elveţia Io Roland, Finlanda Maria Rung, Franţa Guy Mardel, Republica Democrată Germană Ingo Graf,  Republica Democrată Germană Rene Martin, Republica Federală Germania Nana Gualdi, Irlanda Patricia Cahill, Italia Adela  Iugoslavia Gaby Novac, Luxembourg Eric Thomace, Polonia Urszula Szipinska, Portugalia Mafalda Sofia,România Anca Agemolu, România Dan Spătaru, România Margareta Pâslaru, Scoţia Roddy Mc. Neil, Suedia Michel, U.R.S.S. Nina Brodskaia, Ungaria Katty Kovacs
  • Câștigători:
    • Cerbul de Aur Belgia Jaques Hustin
    • Cerbul de Argint Cehoslovacia Josef Laufer
    • Cerbul de Bronz Belgia Kalinka.
  • Alte premii și mențiuni:
  • Vedete în concert: Constantin Drăghici, Los Machucambos, Gică Petrescu,  Hugues Aufray, Caterina Casseli, Edith Pieha, Amália Rodrigues, Rika Zarai, Rita Pavone, Maria Mitiieva, Bobby Solo, Jean Claude Pascal.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu